Rezultatul contabil, principalul indicator pentru măsurarea performanţei unei entităţi, este abordat de literatura de specialitate din mai multe perspective, conturându-se, astfel, mai multe concepţii:
– rezultat patrimonial – rezultatul contabil determinat ca diferenţă între activul net de la sfârşitul şi de la începutul perioadei, excluzând tranzacţiile cu proprietarii, privind aportul sau distribuirea de capital;
– rezultat financiar – rezultatul determinat ca variaţie a trezoreriei entităţii în cursul exerciţiului;
– rezultat economic – rezultatul contabil calculat ca diferenţă dintre veniturile din orice sursă şi cheltuielile de orice natură efectuate în scopul obţinerii de venituri.
Cu toate că în practică se regăsesc toate cele trei abordări, concepţia economică este esenţială, fapt pentru care a fost adoptată şi de reglementările contabile, cu precizarea că acestea prezintă anumite particularităţi în funcţie de modul în care sunt înţelese şi aplicate politicile contabile, precum şi de accepţiunile care sunt atribuite noţiunilor de venituri şi cheltuieli.
Contul de profit şi pierdere este instrumentul de raportare a rezultatului financiar, iar acesta este legătura contabilităţii cu fiscalitatea, materialul pentru calculul rezultatului fiscal.
Pentru asigurarea conformităţii în realizarea şi prezentarea rezultatului contabil se impune aplicarea cu rigoare a regulilor şi principiilor contabile, înregistrând evenimentele atunci când tranzacţiile se produc şi recunoscând pe o bază prudentă veniturile şi cheltuielile atunci când sunt îndeplinite criteriile stabilite prin normele contabile.
Veniturile şi cheltuielile recunoscute şi evaluate în contabilitate servesc drept bază pentru determinarea rezultatului contabil şi al celui fiscal.