La data intrării în entitate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care se stabileşte astfel:
a) la cost de achiziție ‐ pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
b) la cost de producție ‐ pentru bunurile produse în entitate;
c) la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării ‐ pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social;
d) la valoarea justă ‐ pentru bunurile obținute cu titlu gratuit sau constatate plus la inventariere.
În cazurile menționate la lit. c) şi d), valoarea de aport şi, respectiv, valoarea justă se substituie costului de achiziție.
Valoarea justă a activelor se determină, în general, după datele de evidență de pe piață, printr‐o evaluare efectuată, de regulă, de evaluatori autorizați, potrivit legii.
În situația în care nu există date pe piață privind valoarea justă, din cauza naturii specializate a activelor şi a frecvenței reduse a tranzacțiilor, valoarea justă se poate determina prin alte metode utilizate, de regulă, de către evaluatori autorizați, potrivit legii.
Reducerile comerciale acordate de furnizor şi înscrise pe factura de achiziție ajustează în sensul reducerii costul de achiziție al bunurilor. Atunci când achiziția de produse şi primirea reducerii
comerciale sunt tratate împreună, reducerile comerciale primite ulterior facturării ajustează, de asemenea, costul de achiziție al bunurilor.
Reducerile comerciale primite ulterior facturării corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune. Dacă stocurile pentru care au fost primite reducerile ulterioare nu mai sunt în gestiune, acestea se evidențiază distinct în contabilitate (contul 609 „Reduceri comerciale primite”), pe seama conturilor de terți.
Atunci când vânzarea de produse şi acordarea reducerii comerciale sunt tratate împreună, reducerile comerciale acordate ulterior facturării ajustează veniturile din vânzare.
Reducerile comerciale acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, se evidențiază distinct în contabilitate (contul 709 „Reduceri comerciale acordate”), pe seama conturilor de terți.
Reducerile comerciale legate de prestările de servicii, primite ulterior facturării, respectiv acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, se evidențiază distinct în contabilitate
(contul 609 „Reduceri comerciale primite”, respectiv contul 709 „Reduceri comerciale acordate”), pe seama conturilor de terți.
În cazul în care reducerile comerciale reprezintă evenimente ulterioare datei bilanțului care conduc la ajustarea situațiilor financiare anuale, acestea se înregistrează la data bilanțului în contul 408
„Furnizori ‐ facturi nesosite”, respectiv contul 418 „Clienți ‐ facturi de întocmit”, şi se reflectă în situațiile financiare ale exercițiului pentru care se face raportarea, pe baza documentelor justificative. Reducerile care urmează a fi primite, înregistrate la data bilanțului în contul 408 „Furnizori ‐ facturi nesosite”, corectează costul stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune.
Reducerile comerciale pot fi, de exemplu:
a) rabaturile ‐ se primesc pentru defecte de calitate şi se practică asupra prețului de vânzare;
b) remizele ‐ se primesc în cazul vânzărilor superioare volumului convenit sau dacă cumpărătorul are un statut preferențial; şi
c) risturnele ‐ sunt reduceri de preț calculate asupra ansamblului tranzacțiilor efectuate cu acelaşi terț, în decursul unei perioade determinate.
Reducerile financiare sunt sub formă de sconturi de decontare acordate pentru achitarea datoriilor înainte de termenul normal de exigibilitate.
Reducerile financiare primite de la furnizor reprezintă venituri ale perioadei indiferent de perioada la care se referă (contul 767 „Venituri din sconturi obținute”). La furnizor, aceste reduceri
acordate reprezintă cheltuieli ale perioadei, indiferent de perioada la care se referă (contul 667 „Cheltuieli privind sconturile acordate”).
Exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit, sunt următoarele:
‐ pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise, inclusiv pierderile datorate risipei;
‐ cheltuielile de depozitare, cu excepția cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de producție, anterior trecerii într‐o nouă fază de fabricație. Cheltuielile de depozitare se includ în costul de producție atunci când sunt necesare pentru a aduce stocurile în locul şi în starea în care se găsesc;
‐ regiile (cheltuielile) generale de administrație care nu participă la aducerea stocurilor în forma şi locul final;
‐ regia fixă nealocată costului, care se recunoaşte drept cheltuială în perioada în care a apărut.
